Secretele militare ale Castelului din Hunedoara. De ce nu putea fi cucerit în Evul Mediu VIDEO
0Castelul Corvinilor din Hunedoara își încântă oaspeții cu arhitectura sa spectaculoasă și prin legendele sale, însă cele mai vechi monumente ale sale arată planurile prin care Huniazii au transformat fortăreața într-unul loc menit să descurajeze orice inamici.
Castelul Corvinilor din Hunedoara a fost construit la mijlocul secolului al XV-lea, de familia Huniazilor, iar în istoria sa de aproape şase secole a trecut printr-un lung şir de transformări, care i-au adus înfăţişarea din zilele noastre.
Castelul (video) a fost clădit pe ruinele unei cetăți mai vechi, pe pe un pinten stâncos al Dealului Sânpetru, la poalele căruia se întâlnesc văile Cernei și Zlaștiului.
Așezarea a avut atât rol administrativ pentru ținuturile din împrejurimile sale, locuite de pădurenii din Munții Poiana Ruscă, dar a fost și un fort militar dificil de cucerit în urma asediilor din epoca medievală.
Ioan de Hunedoara, guvernator al Transilvaniei și mare comandant de oști al Regatului Ungar, a fost omul care a transformat cetatea dăruită de rege familiei sale într-un loc menită să taie elanul oricărui inamic.
Ioan de Hunedoara a transformat cetatea într-un fort intimidant
Castelul Corvinilor din Hunedoara a rămas până în zilele noastre împânzit de construcțiile militare clădite în vremea lui Ioan de Hunedoara.
„Ioan de Hunedoara era interesat în fortificarea locului său de baștină, nu doar pentru a-și apăra averea, dar și pentru că era strâns legat de poporul care locuia în satele din această regiune. Deci pentru apărarea regiunii, care forma domeniul său feudal, a fost întărită cetatea Hunedoarei. Ea a fost mărită, i-a fost construit un nou zid de incintă exterior, având la cele patru colțuri ale sale un bastion rotund, prevăzut fiecare cu mașiculiuri. Acestea sunt, de fapt, deschiderile pratcicate în zidurile părților superioare ale bastioanelor, prin care erau aruncate pietre, smoală topită ori apă clocotită, pentru a respinge dușmanul ajuns la zidurile cetății”, arăta istoricul Oliviu Velescu, în volumul monografic „Castelul de la Hunedoara”.
Bastioanele erau prevăzute și cu „fente”, deschizături în zid prin care apărătorii castelului puteau trage cu arcul, și cu alte deschizături (meurtriere), de diferite forme și mărimi, pentru armele de foc. În interiorul castelului, alte construcții îi puneau la încercare pe atacatorii.
În Castelul Corvinilor din Hunedoara turiștii găsesc o scară spirală care urcă spre sala mare acestuia (Sala Dietei).
Există un mit potrivit căruia majoritatea scărilor din castele medievale au fost construite pentru a fi extrem de înguste, în spirală și, de obicei, urcând în sensul acelor de ceasornic pentru a face extrem de dificilă lupta pentru cei care pătrund în castel.
Scările spirale erau slab iluminate și construite inegal, pentru a nu le permite asediatorilor să își păstreze echilibrul sau să își ia avânt în lupta cu cel care se afla deasupra lor.
Turnul Ne Boisa, cel mai solid fort militar din castel
La mijlocul secolului al XV-lea, castelul a fost extins cu şapte turnuri legate printr-o curtină, din care patru în formă circulară (Capistrano, Toboşarilor, Buzdugan, Pustiu).
Într-o fază ulterioară a construcţiei, a fost ridicată capela şi o altă curtină, susţinută de contraforţi impresionanţi ce pornesc din albia râului Zlaşti, care anulau pentru asediatori suprafaţa terasei stâncoase aflată în faţa primei centuri construite de Ioan de Hunedoara.
După moartea lui Ioan de Hunedoara, soția sa Elisabeta Szilagyi și fiul său Matia Corvin – rege al Ungariei –, şi apoi principii transilvani care au avut în stăpânire castelul l-au transformat cu timpul dintr-o fortăreață masivă de apărare într-o cetate de lux a secolelor trecute, comparabilă cu castelele din vestul Europei, la amploare şi fast.
Înfățișarea castelului a suferit numeroase modificări în urma asediilor, a incendiilor și a lucrărilor de extindere şi de refuncționalizare la care a fost supus de-a lungul timpului.
Fortul militar cel mai puțin alterat de trecerea timpului este Turnul Nje Boisia. Monumentul a fost ridicat de Ioan de Hunedoara pentru a proteja Castelul Corvinilor din Hunedoara în fața unui atac din zona sudică, cea mai vulnerabilă pentru apărătorii ansamblului medieval.
„Este suficient de amintit că aripa de sud a castelului era, în eventualitatea unui asediu, partea cea mai vulnerabilă, pentru că panta dealului Sînpetru coboară de la sud spre nord, castelul aflându-se pe ultima terasă a dealului. Cu alte cuvinte, pe aici era posibilă atacarea cetăţii cu cei mai mulţi sorţi de izbândă”, arăta istoricul Oliviu Velescu.
Ioan de Hunedoara a clădit acest turn al cărui nume slav înseamnă „Nu te teme” și l-a legat de restul castelului printr-o galerie suspendată cu o lungime de peste 30 de metri, sprijinită pe stâlpi masivi din calcar dolomitic.
„Turnul Ne Boisa este un bastion de apărare din avanposturi, exemplu tipic de construcţie militară din prima jumătate a secolului al XV-lea, el fiind legat de cetatea propriu-zisă printr-o galerie suspendată pe un pod masiv de piatră, cu spaţiu între pilonii zidiţi. Pentru această particularitate, castelul de la Hunedoara este citat şi în literatura de specialitate”, informa istoricul Ovidiu Velescu.
Încăperile turnului sunt austere, nefiind folosite ca locuinţe, ci ca poziţii de luptă pentru ostaşi. Turnul era prevăzut cu maşiculiuri, iar baza sa era lărgită pentru ricoşet (schimbarea traiectoriei proiectilelor care îl loveau).
Bastionul avea fente şi meurtriere (deschideri înguste verticale, pentru arcaşi). În legătură cu Turnul Ne Boisa, adăuga istoricul Ovidiu Velescu, trebuie amintite şi urmele unei punţi ridicătoare, care lega în trecut galeria de cetatea propriu-zisă.
Și cele două intrări în Castelul Corvinilor din Hunedoara se făceau pe poduri, cu porțiuni mobile, la origini, care puteau fi ridicate în timpul asediilor, diminuând șansele de acces în interiorul ansamblului.
De ce a rezistat castelul timp de șase secole
Clădirile și zidurile Castelului Corvinilor au fost construite în şase etape istorice diferite, între secolele al XIV-lea şi și al XVIII-lea, în stiluri arhitecturale caracteristice epocilor.
Materialul de bază folosit la realizarea lor a fost piatra naturală din calcar dolomitic, însă alegerea materialelor de bună calitate, lucrările efectuate corect de meşterii şi arhitecţii medievali şi grija de care s-a bucurat castelul în lungi perioade au prelungit durata de viaţă a monumentului istoric.
Cercetările fizico-mecanice pentru determinarea durabilităţii rocilor în funcţie de climă şi anii de exploatare arată că în cazul calcarelor compacte, primele semne de degradare ale acestora apar până la 150 de ani, iar degradarea totală are loc până la 450 de ani.
„Faţă de aceste valori limită prezentate, în cazul ansamblului de la Hunedoara se evidenţiază o durată de exploatare la unele construcţii mult mai îndelungată de 555 de ani, raportată la presupusele începuturi ale cetăţii, stabilite în literatura de specialitate în preajma secolului al XIV-lea. Obţinerea unei asemenea durate prelungite s-a putut realiza numai prin crearea şi respectarea unor condiţii favorabile privind exploatarea în timp a construcţiilor realizate faţă de condiţiile climatice nefavorabile (ape meteorice, îngheţ, dezgheţ, vânt etc.)”, arăta o expertiză tehnică realizată în ultimii ani la Castelul Corvinilor.
Se încarcă comentariile...
